Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita

ADI Harghita

Tusványos 2022

Am promovat aplicația Visit Harghita în cadrul celei de-a 31-a ediții a Universitatea de Vară și Tabăra Studențească „Bálványos” (mai cunoscută sub numele de Tusványos), care a avut loc în perioada 19-24 iulie la Băile Tuşnad. Logo-urile Visit Harghita au fost pictate pe drumul care duce la locul evenimentului, iar publicațiile noastre au fost disponibile la toate corturile din zona festivalului.

Am organizat o discuției de panel pe miercuri, 20 iulie, la Cortul de Agrocultură Tamási Áron. La discuție au participat Guller Zoltán, directorul general al Agenției Maghiare de Turism, Bíró Barna Botond, vicepreședinte al Consiliului Județean Harghita și președinte al asociației, Fülöp László Zsolt, primarul orașului Sovata, și László Endre, președintele Clusterului Turistic din Ținutul Secuiesc. Károly Szabó, directorul asociației, a moderat discuția, care a abordat, printre altele, digitalizarea, statisticile, educația, epidemiile, lipsa forței de muncă și alte subiecte. De asemenea, invitații au răspuns la întrebările publicului. Cei prezenți au fost interesați mai ales de colaborarea dintre organizațiile de turism din județele Harghita, Covasna și Mureș, de activitățile al Agenției Maghiare de Turism și de introducerea taxei de turism.

 

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita (ADI Harghita)